Universul multidimensional si constiinta
Conform teoriei continuumului spatio-temporal (descris de Minkowski si Einstein), universul fizic – structurat din lumina (energie luminoasa) este o manifestare particulara, in timp, a universului cu infinite dimensiuni. Astfel, cea de-a patra dimensiune reprezinta dimensiunea obiectelor si spatiului material vazut ca extensie in timp (ex. samanta si copacul crescut din ea sunt vazute unitar, intr-o imagine unica). Logica obisnuita binara nu se mai aplica in acest caz, (poate doar logica dinamica a contradictoriului formulata de St. Lupascu). Constientizarea unor alte dimensiuni ale realitatii este un fenomen normal si explicabil, nu este nicidecum ceva esoteric, ocult. Experientele de constiinta extinsa au ca rezultat o schimbare in nivelul de constientizare – dar nu realitatea se schimba, ci perceperea subiectiva a individului. Conform teoriei prezentate, putem nota D4 – cea de-a patra dimensiune, D5 – a cincea etc., iar cu C4 starea de constienta specifica planului patru s.a.m.d.
Pentru a descrie mai clar diferentele intre nivelurile de constienta putem face urmatoarea analogie: Observatorul uman este ca un pasager intr-un vehicul aflat in miscare, care vede lumea exterioara printr-o fereastra (fanta). Daca aceasta este ingusta, observatorul va vedea doar o parte a realitatii externe, si nu va putea face conexiuni intre succesiunile de imagini. Cu cat aceasta fereastra perceptiva e mai larga, cu atat observatorul va vedea o parte mai mare si va observa legaturile dintre ele – acum el va vedea simultan evenimente / imagini care inainte nu puteau fi percepute decat succesiv. Cu cat nivelul constientei este mai inalt cu atat largimea ferestrei perceptive temporale este mai mare. Daca in D3 doua evenimente au loc separat, in D4 ele vor fi constientizate ca avand loc simultan. In Dimensiunea4 (cvadridimensionala), chiar si cel mai neinsemnat obiect din Dimensiunea3 (tridimensionala) este vazut ca fiind strans relationat cu intregul, in acelasi timp este incarcat cu intelesuri profunde si cu calitati estetice deosebite. De exemplu, in planul tridimensional, o samanta da nastere unui copacel, care se dezvolta creste, traieste, iar dupa ani si ani se usuca si moare. Procesul dureaza poate 50 de ani in planul tridimensional, dar in planul cvadridimensional D4, intreaga sa dezvoltare este cuprinsa intr-un singur punct, care contine toti cei 50 de ani de evolutie!
Teoria dimensionalitatii este sustinuta si de cercetatorul Roland Fischer: “Pe masura ce ne miscam de la eu (“I”) spre Sine (“Self”), noi lasam in urma constructele materiale ale spatiului-timp fizic si treptat patrundem in zona spatiului interior atemporal, cu infinite dimensiuni”. Roger Penrose ne indeamna sa credem chiar ca dincolo de teoria continuumului spatio-temporal poate exista o alta teorie, mai profunda, in care sa fie mai explicit demersul de intelegere a mecanismelor Universului. In opinia lui, toate fenomenele fizicii au loc in cadrul determinat de continuumul spatio-temporal. Dar este posibila gasirea unei alte teorii care sa descrie natura mai precis decat actuala teorie, insa pentru care cadrul spatiului timp sa nu mai fie potrivit. “Nu trebuie sa ne inchidem mintile in fata unei asemenea posibilitati, ci trebuie totodata sa pastram vie in minte extrema vastitate a domeniului pentru care actuala viziune nu este decat o aproximare”.
Conform fizicii cuantice, realitatea este alcatuita dintr-un numar infinit de universuri care coexista simultan. Legaturile dintre dimensiuni se realizeaza prin intermediul unor “singularitati ale spatiului-timp”, “gauri negre” in vecinatatea carora legile fizicii sunt drastic modificate. Aceste gauri negre reprezinta punctele de trecere dintr-un univers in altul, considera J.A. Wheeler; printr-o astfel de “deformare” a spatiului-timp, constiinta poate patrunde din planul tridimensional in planul cvadridimensional s.a.m.d.
In apropierea acestor puncte de legatura dintre planurile universului spatiul si timpul sufera modificari observabile. Daca luam doua etaloane de lungime identica, iar pe unul il asezam in apropierea “gaurii negre”, atunci el se va lungi semnificativ; de asemenea intr-o gaura neagra timpul curge diferit fata de exteriorul ei, facand posibile diverse fenomene care pot parea ciudate. Un om care aflat intr-o gaura neagra va vedea cum in jur totul se misca mai rapid! Astfel de experimente au fost realizate inca din secolul trecut pentru verificarea teoriei relativitatii generalizate a lui Einstein, care la vremea aparitiei parea de necrezut.
Noua fizica precizeaza ca de fapt nu este necesara o calatorie in spatiu cu viteza luminii, intrucat exista pretutindeni mini-gauri negre care pot fi “accesate” prin transformari ale campului constiintei, locuri in care spatiul vibreaza cu viteza luminii! Totul depinde de capacitatea de a utiliza constient forta fundamentala care sta la baza Universului (si ale carei manifestari sunt cele patru tipuri de forte elementare).
In conceptia lui Roger Penrose, structurile fundamentale ale spatiu-timpului sunt “conurile de lumina”. Ele reprezinta de fapt miscarea luminii incepand dintr-un punct, dar pe o axa care include si timpul, de la trecut spre viitor. Propagarea luminii fiind atat in spatiul tridimensional, cat si in dimensiunea temporala, forma geometrica care aproximeaza intrucatva aceasta extindere a luminii este un con. In relativitatea generalizata, aceste conuri de lumina se intalnesc peste tot, astfel ca fiecare particula are propriul sau “con de lumina”, orientat de la trecut spre viitor.
Un fenomen neobisnuit, sugerat de fizicianul David Deutsch este posibilitatea ca intr-un camp gravitational intens, spatiul-timp sa se curbeze, iar viitorul unei particule sa devina trecutul alteia, astfel putand lua nastere universuri inchise, ciclice. In aceste universuri, “cauzalitatea o ia razna, viitorul si trecutul se intrepatrund, iar influentele cauzale nu mai pot fi definite” (Penrose).
Ne-liniaritatea timpului este confirmata si de cercetatori renumiti precum Daniel Dennett si Marcel Kinsbourne. Intr-un articol publicat in jurnalul american “Behavioral and Brain Sciences” (nr.15/1992), acestia subliniaza ca modificarile majore in perceptia subiectiva a timpului se pot produce prin schimbari in structura constiintei observatorului. Ei confirma astfel ca timpul nu trebui sa curga neaparat cu aceeasi “viteza” sau in aceeasi directie (trecut – prezent -viitor), timpul fiind strict dependent de constiinta observatorului.
ARTICOLE ALEATOARE
Chakrele 8-12 si activarea lor
Multi oameni au auzit de principalele sapte chakre ale corpului si au lucrat cu ele. Mai exista insa si alte chakre, mult mai putin cunoscute, si anume chakrele 8-12. Sa le vedem impreuna care sunt si sa aflam cum pot fi ele activate.
Chakra a opta
La nivel simbolic, chakra a opta reprezinta realitatile...
Evitati bauturile dietetice, ca sa n-aveti probleme cu rinichii
Bauturile dietetice, adesea preferate de cei care tin la silueta, sunt mai nocive decat se asteapta majoritatea celor care le consuma, arata un studiu recent. Monitorizarea a 3.000 de femei consumatoare a acestui tip de bauturi a aratat ca doua sau mai multe bauturi in care se afla indulcitori artificiali,...
Asemanarile intre Univers si atomi
Forma atomilor seamana, a priori, foarte similar cu cea a sistemului solar sau a numeroase galaxii: un corp masiv (nucleu sau gaura neagra supermasiva), in jurul caruia se deplaseaza alte corpuri (electroni sau stele). Aici se opreste asemanarea. In mod diferit fata de astri, electronii nu se rotesc...
Echilibrarea Yi-Yang la nivelul organelor interne
Un aspect important legat de organele interne este echilibrarea organelor Yin cu cele Yang. Concret exista urmatoarele perechi:
Organ Yin – Organ Yang
rinichi – vezica urinara
ficat – vezica biliara
inima – intestin subtire
splina – stomac
plamini – intestin gros
Organele...
Sexul permis in crestinism: doar procreare lipsita de pasiune
In primele secole de dupa moartea lui Hristos, crestinii credeau sincer ca lumea este in pragul distrugerii; Ziua Judecatii de apoi era asteptata cu fiecare rasarit de soare. Confruntata cu anihilarea terestra si renasterea celesta, societatea a inceput sa priveasca procreatia ca pe un aspect neimportant,...
Conform teoriei continuumului spatio-temporal (descris de Minkowski si Einstein), universul fizic – structurat din lumina (energie luminoasa) este o manifestare particulara, in timp, a universului cu infinite dimensiuni. Astfel, cea de-a patra dimensiune reprezinta dimensiunea obiectelor si spatiului material vazut ca extensie in timp (ex. samanta si copacul crescut din ea sunt vazute unitar, intr-o imagine unica). Logica obisnuita binara nu se mai aplica in acest caz, (poate doar logica dinamica a contradictoriului formulata de St. Lupascu). Constientizarea unor alte dimensiuni ale realitatii este un fenomen normal si explicabil, nu este nicidecum ceva esoteric, ocult. Experientele de constiinta extinsa au ca rezultat o schimbare in nivelul de constientizare – dar nu realitatea se schimba, ci perceperea subiectiva a individului. Conform teoriei prezentate, putem nota D4 – cea de-a patra dimensiune, D5 – a cincea etc., iar cu C4 starea de constienta specifica planului patru s.a.m.d.
Pentru a descrie mai clar diferentele intre nivelurile de constienta putem face urmatoarea analogie: Observatorul uman este ca un pasager intr-un vehicul aflat in miscare, care vede lumea exterioara printr-o fereastra (fanta). Daca aceasta este ingusta, observatorul va vedea doar o parte a realitatii externe, si nu va putea face conexiuni intre succesiunile de imagini. Cu cat aceasta fereastra perceptiva e mai larga, cu atat observatorul va vedea o parte mai mare si va observa legaturile dintre ele – acum el va vedea simultan evenimente / imagini care inainte nu puteau fi percepute decat succesiv. Cu cat nivelul constientei este mai inalt cu atat largimea ferestrei perceptive temporale este mai mare. Daca in D3 doua evenimente au loc separat, in D4 ele vor fi constientizate ca avand loc simultan. In Dimensiunea4 (cvadridimensionala), chiar si cel mai neinsemnat obiect din Dimensiunea3 (tridimensionala) este vazut ca fiind strans relationat cu intregul, in acelasi timp este incarcat cu intelesuri profunde si cu calitati estetice deosebite. De exemplu, in planul tridimensional, o samanta da nastere unui copacel, care se dezvolta creste, traieste, iar dupa ani si ani se usuca si moare. Procesul dureaza poate 50 de ani in planul tridimensional, dar in planul cvadridimensional D4, intreaga sa dezvoltare este cuprinsa intr-un singur punct, care contine toti cei 50 de ani de evolutie!
Teoria dimensionalitatii este sustinuta si de cercetatorul Roland Fischer: “Pe masura ce ne miscam de la eu (“I”) spre Sine (“Self”), noi lasam in urma constructele materiale ale spatiului-timp fizic si treptat patrundem in zona spatiului interior atemporal, cu infinite dimensiuni”. Roger Penrose ne indeamna sa credem chiar ca dincolo de teoria continuumului spatio-temporal poate exista o alta teorie, mai profunda, in care sa fie mai explicit demersul de intelegere a mecanismelor Universului. In opinia lui, toate fenomenele fizicii au loc in cadrul determinat de continuumul spatio-temporal. Dar este posibila gasirea unei alte teorii care sa descrie natura mai precis decat actuala teorie, insa pentru care cadrul spatiului timp sa nu mai fie potrivit. “Nu trebuie sa ne inchidem mintile in fata unei asemenea posibilitati, ci trebuie totodata sa pastram vie in minte extrema vastitate a domeniului pentru care actuala viziune nu este decat o aproximare”.
Conform fizicii cuantice, realitatea este alcatuita dintr-un numar infinit de universuri care coexista simultan. Legaturile dintre dimensiuni se realizeaza prin intermediul unor “singularitati ale spatiului-timp”, “gauri negre” in vecinatatea carora legile fizicii sunt drastic modificate. Aceste gauri negre reprezinta punctele de trecere dintr-un univers in altul, considera J.A. Wheeler; printr-o astfel de “deformare” a spatiului-timp, constiinta poate patrunde din planul tridimensional in planul cvadridimensional s.a.m.d.
In apropierea acestor puncte de legatura dintre planurile universului spatiul si timpul sufera modificari observabile. Daca luam doua etaloane de lungime identica, iar pe unul il asezam in apropierea “gaurii negre”, atunci el se va lungi semnificativ; de asemenea intr-o gaura neagra timpul curge diferit fata de exteriorul ei, facand posibile diverse fenomene care pot parea ciudate. Un om care aflat intr-o gaura neagra va vedea cum in jur totul se misca mai rapid! Astfel de experimente au fost realizate inca din secolul trecut pentru verificarea teoriei relativitatii generalizate a lui Einstein, care la vremea aparitiei parea de necrezut.
Noua fizica precizeaza ca de fapt nu este necesara o calatorie in spatiu cu viteza luminii, intrucat exista pretutindeni mini-gauri negre care pot fi “accesate” prin transformari ale campului constiintei, locuri in care spatiul vibreaza cu viteza luminii! Totul depinde de capacitatea de a utiliza constient forta fundamentala care sta la baza Universului (si ale carei manifestari sunt cele patru tipuri de forte elementare).
In conceptia lui Roger Penrose, structurile fundamentale ale spatiu-timpului sunt “conurile de lumina”. Ele reprezinta de fapt miscarea luminii incepand dintr-un punct, dar pe o axa care include si timpul, de la trecut spre viitor. Propagarea luminii fiind atat in spatiul tridimensional, cat si in dimensiunea temporala, forma geometrica care aproximeaza intrucatva aceasta extindere a luminii este un con. In relativitatea generalizata, aceste conuri de lumina se intalnesc peste tot, astfel ca fiecare particula are propriul sau “con de lumina”, orientat de la trecut spre viitor.
Un fenomen neobisnuit, sugerat de fizicianul David Deutsch este posibilitatea ca intr-un camp gravitational intens, spatiul-timp sa se curbeze, iar viitorul unei particule sa devina trecutul alteia, astfel putand lua nastere universuri inchise, ciclice. In aceste universuri, “cauzalitatea o ia razna, viitorul si trecutul se intrepatrund, iar influentele cauzale nu mai pot fi definite” (Penrose).
Ne-liniaritatea timpului este confirmata si de cercetatori renumiti precum Daniel Dennett si Marcel Kinsbourne. Intr-un articol publicat in jurnalul american “Behavioral and Brain Sciences” (nr.15/1992), acestia subliniaza ca modificarile majore in perceptia subiectiva a timpului se pot produce prin schimbari in structura constiintei observatorului. Ei confirma astfel ca timpul nu trebui sa curga neaparat cu aceeasi “viteza” sau in aceeasi directie (trecut – prezent -viitor), timpul fiind strict dependent de constiinta observatorului.










