Omorarea cu pietre (lapidarea) si martiriul Sf. Stefan
Desi teama de durere – in special de durerea prelungita – este o caracteristica a tuturor oamenilor, un tel ravnit de crestini in perioada primelor secole de formare a Bisericii era o moarte de martiri, modalitate rareori rapida. Intr-adevar, se credea ca martiriul va asigura credinciosului un loc in rai prin „botezul focului”, si cu cat moartea era mai agonizanta, cu atat rasplata vesnica era mai mare.
Primul martir crestin recunoscut oficial a fost Sf. Stefan, un evreu elenizat, avand o reputatie de predicator aprig si plin de zel, ce si-a gasit sfarsitul batut cu pietre, pedeapsa datand cel putin de pe vremea lui Moise. Vechea lege mozaica prevedea o lista lunga de infractiuni ce se puteau pedepsi prin omorare cu pietre. O femeie putea fi omorata astfel pentru adulter, un barbat pentru furt sau, ca in cazul Sf. Stefan, pentru erezie. Odata sentinta emisa, acuzatul, legat cu mainile la spate, era dus in afara orasului intr-un loc deschis rezervat pentru lapidare, usor de recunoscut de localnici si calatori dupa movilele impresionante de pietre.
Moartea nu se producea la intimplare, urmindu-se un anumit protocol. Mai intai, condamnatul era inconjurat de o multime, fiecare avand in mana o singura piatra grea pe care o adusese cu el. Printr-un spatiu din multime inainta persoana care, in prezent, ar fi numita reclamantul, cel ce lansase acuzatia penala. Acesta purta o roba alba simbolizand ideea de dreptate, el fiind prin lege cel ce „arunca prima piatra”. Apoi urma o ploaie de pietre, desi nu indreptata catre cap, scopul fiind pricinuirea cat mai multor rani si a unei suferinte maxime, nu a unei inconstiente rapide si generoase. In mod ideal, pietrele continuau sa cada pana cand greutatea lor acumulata il strivea efectiv pe condamnat. Astfel, instrumentul de tortura devenea movila funerara a decedatului.
In functie de gravitatea infractiunii, pedeapsa nu se incheia intotdeauna odata cu moartea victimei; acesteia i se putea confisca proprietatea, iar rudele apropiate si animalele sale domestice puteau fi, de asemenea, ucise cu pietre.
Informatiile actuale privind lapidarea Sf. Stefan, petrecuta la Ierusalim, in anul 35 d.Hr., provin in principal din Faptele Apostolilor. Potrivit povestii, Stefan, unul dintre primii diaconi ai bisericii binecuvintati de apostoli, era un ..barbat plin de har si de putere” ce facea „minuni si semne mari”. In timpul unui proces indelungat de blasfemie, in care s-a aparat cu elocventa, el i-a acuzat pe membrii consiliului iudaic de la Ierusalim ca ar fi adevaratii ucigasi ai lui Hristos, numindu-i „tari in cerbice si netaiati imprejur la inima si la urechi”. Privind in sus, el si-a incheiat rezumatul cu o viziune: „Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.”
El a fost condamnat, scos in afara cetatii, iar cand s-a aruncat prima piatra, Stefan a strigat: „Doamne, Iisuse, primeste duhul meu”. Apoi, cazand in genunchi sub ploaia de pietre, el s-a rugat: „Doamne, nu le socoti pacatul acesta”. In apropiere se afla un tanar din Tarsus pe nume Saul, care mai tarziu, convertindu-se si luandu-si numele de Pavel, avea sa devina apostolul paganilor. Uciderea cu pietre a lui Stefan este considerata un adevar istoric datorita marturiei lui Pavel, care fusese martor ocular.
Inaintea mortii Sfantului Stefan, lapidarea fusese doar una dintre numeroasele forme ale pedepsei capitale. Totusi, martiriul si veneratia lui au ridicat aceasta metoda la un nivel superior de apreciere. Pentru crestinii timpurii aceasta a devenit o incheiere nobila, chiar de dorit, a vietii pamantesti, considerata pe atunci o existenta fara importanta dinaintea apocalipsei iminente.
ARTICOLE ALEATOARE
Cum puteti scapa usor de grasimea de pe trup doar cu ajutorul gandului
In Occident, oamenii nu-si pot imagina ce putere formidabila are gandul; cu toate acestea, asta nu inseamna ca ea nu exista. Exemplele citate sunt putin dificile, dar foarte, foarte accesibile – ele au fost verificate practic.
Sa presupunem ca observati un exces de grasime: faceti burta. Bun....
Remedii naturiste simple pentru dureri
Natura iti e sau ar trebui sa-ti fie aproape tot timpul. Din pacate, tot la greu ne amintim de ea, cand incercam sa indreptam raul facut cu remedii pe care ea ni le ofera.
Migrena. Este cel mai bun remediu pentru migrenele acute, un pahar de apa fiind indeajuns pentru a goni suferinta cauzata, cel...
Mesajul lui Scarlat Demetrescu dupa moarte: “Noi, spiritele, existam, cugetam si va influentam”
Scarlat Demetrescu a fost un scriitor roman care a fost preocupat de lumea spiritualitatii. Unii spun ca el ar fi trimis mesaje dincolo de mormant, dupa moartea sa. Citesc din cartea “Din tainele Vietii si ale Universului”, aparuta in anul 2000:
„Materia prima cu care se incepe orice creatie...
Fiintele fara trup ne pot influenta, din umbra, actiunile noastre
Parapsihologii ofera o perspectiva usor diferita de cea a neurologilor, care atribuie totul proceselor organice si cerebrale. Unii parapsihologi sugereaza ca mintea individuala nu este limitata la procesele fizice din creier. Constiinta transcende individul si mintea interfereaza cumva cu alte minti...
Magia sau vraja cu innodarea snurului
Rabinii atribuie inventia procedeului magic al innodarii snurului lui Ham, fiul lui Noe. El se cunoaste din cele mai vechi timpuri, pana la moderni, si a fost considerat de tinerii casatoriti ca o vrajitorie.
Grecii aveau o lege speciala care prevedea ca orice magician sau vrajitor care, prin descantece,...
Desi teama de durere – in special de durerea prelungita – este o caracteristica a tuturor oamenilor, un tel ravnit de crestini in perioada primelor secole de formare a Bisericii era o moarte de martiri, modalitate rareori rapida. Intr-adevar, se credea ca martiriul va asigura credinciosului un loc in rai prin „botezul focului”, si cu cat moartea era mai agonizanta, cu atat rasplata vesnica era mai mare.
Primul martir crestin recunoscut oficial a fost Sf. Stefan, un evreu elenizat, avand o reputatie de predicator aprig si plin de zel, ce si-a gasit sfarsitul batut cu pietre, pedeapsa datand cel putin de pe vremea lui Moise. Vechea lege mozaica prevedea o lista lunga de infractiuni ce se puteau pedepsi prin omorare cu pietre. O femeie putea fi omorata astfel pentru adulter, un barbat pentru furt sau, ca in cazul Sf. Stefan, pentru erezie. Odata sentinta emisa, acuzatul, legat cu mainile la spate, era dus in afara orasului intr-un loc deschis rezervat pentru lapidare, usor de recunoscut de localnici si calatori dupa movilele impresionante de pietre.
Moartea nu se producea la intimplare, urmindu-se un anumit protocol. Mai intai, condamnatul era inconjurat de o multime, fiecare avand in mana o singura piatra grea pe care o adusese cu el. Printr-un spatiu din multime inainta persoana care, in prezent, ar fi numita reclamantul, cel ce lansase acuzatia penala. Acesta purta o roba alba simbolizand ideea de dreptate, el fiind prin lege cel ce „arunca prima piatra”. Apoi urma o ploaie de pietre, desi nu indreptata catre cap, scopul fiind pricinuirea cat mai multor rani si a unei suferinte maxime, nu a unei inconstiente rapide si generoase. In mod ideal, pietrele continuau sa cada pana cand greutatea lor acumulata il strivea efectiv pe condamnat. Astfel, instrumentul de tortura devenea movila funerara a decedatului.
In functie de gravitatea infractiunii, pedeapsa nu se incheia intotdeauna odata cu moartea victimei; acesteia i se putea confisca proprietatea, iar rudele apropiate si animalele sale domestice puteau fi, de asemenea, ucise cu pietre.
Informatiile actuale privind lapidarea Sf. Stefan, petrecuta la Ierusalim, in anul 35 d.Hr., provin in principal din Faptele Apostolilor. Potrivit povestii, Stefan, unul dintre primii diaconi ai bisericii binecuvintati de apostoli, era un ..barbat plin de har si de putere” ce facea „minuni si semne mari”. In timpul unui proces indelungat de blasfemie, in care s-a aparat cu elocventa, el i-a acuzat pe membrii consiliului iudaic de la Ierusalim ca ar fi adevaratii ucigasi ai lui Hristos, numindu-i „tari in cerbice si netaiati imprejur la inima si la urechi”. Privind in sus, el si-a incheiat rezumatul cu o viziune: „Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.”
El a fost condamnat, scos in afara cetatii, iar cand s-a aruncat prima piatra, Stefan a strigat: „Doamne, Iisuse, primeste duhul meu”. Apoi, cazand in genunchi sub ploaia de pietre, el s-a rugat: „Doamne, nu le socoti pacatul acesta”. In apropiere se afla un tanar din Tarsus pe nume Saul, care mai tarziu, convertindu-se si luandu-si numele de Pavel, avea sa devina apostolul paganilor. Uciderea cu pietre a lui Stefan este considerata un adevar istoric datorita marturiei lui Pavel, care fusese martor ocular.
Inaintea mortii Sfantului Stefan, lapidarea fusese doar una dintre numeroasele forme ale pedepsei capitale. Totusi, martiriul si veneratia lui au ridicat aceasta metoda la un nivel superior de apreciere. Pentru crestinii timpurii aceasta a devenit o incheiere nobila, chiar de dorit, a vietii pamantesti, considerata pe atunci o existenta fara importanta dinaintea apocalipsei iminente.
ARTICOLE ALEATOARE
Cum puteti scapa usor de grasimea de pe trup doar cu ajutorul gandului
Remedii naturiste simple pentru dureri
Mesajul lui Scarlat Demetrescu dupa moarte: “Noi, spiritele, existam, cugetam si va influentam”
Fiintele fara trup ne pot influenta, din umbra, actiunile noastre
Magia sau vraja cu innodarea snurului