Lumbini, locul miraculos al nasterii lui Buddha
In a zecea luna de sarcina, regina Maya Devi a pornit intr-o calatorie de la Kapilavastu, unde locuia impreuna cu sotul ei, suveranul Suddhodana, catre casa parintilor ei din Devadaha. in timpul calatoriei, ea a observat un lac in mijlocul unei gradini luxuriante si a vrut sa se opreasca sa inoate. Durerile facerii au inceput de indata ce a iesit din apa; s-a prins de o creanga si a dat nastere printului Siddhartha Gautama.
S-a intamplat in dimineata unei zile de mai in anul 623 i.Hr., locul a fost numit Lumbini, iar printul nou-nascut avea sa devina Buddha, Cel Iluminat.
In timpul calatoriei sale in cautarea iluminarii, Buddha a revenit o data la locul nasterii sale, iar cu aceasta ocazie, 500 de supusi ai regatului au hotarat sa-l urmeze in viata ascetica. L-a numit unul dintre cele cinci locuri importante de pelerinaj pentru credinciosi. in 249 i.Hr., localitatea a fost vizitata de imparatul indian Ashoka, carmuitorul care a jucat un rol central in raspandirea credintei budiste in mare parte din Asia. Acesta a ridicat aici o columna ce poarta o inscriptie comemorativa a nasterii lui Buddha, cu efigia unui cal plasata in varf.
Lumbini a ramas un centru activ al budismului pana in secolul al XV-lea, cand armatele mongolilor au distrus templele si locul a cazut prada uitarii. A renascut insa la sfarsitul secolului al XIX-lea, iar coloana lui Ashoka inca mai exista ca o dovada a unui loc sacru, alaturi de o gradina si bazinul inconjurat cu zidul in trepte. Mai mult, pe la mijlocul secolului al XX-lea, arheologii au descoperit ruinele palatului regal Kapilavastu la aproximativ 20 de kilometri departare. Pe masura ce sapaturile inaintau, Lumbini a inceput sa redevina un loc de pelerinaj pentru budistii din toata lumea. in 1978, datorita unei investitii importante a UNESCO, faimosul arhitect japonez Kenzo Tange a fost insarcinat cu proiectul „unui nou Lumbini“, un fel de oras international al pacii. Din cauza dezacordului dintre UNESCO si Lumbini Development Trust (organizatia nonguvernamentala care conducea proiectul), pana astazi nu s-au construit decat cateva cladiri.
ARTICOLE ALEATOARE
Holograme si piramide misterioase pe Ceahlau
Ceahlaul nu se ridica, nici pe departe, la altitudinea altor piscuri muntoase din Romania sau din tarile vecine. Cu toate acestea, in mod paradoxal, el este singurul masiv care poate fi vazut de la sute de kilometri departare. In anumite conditii atmosferice si de luminozitate solara, piscurile Ceahlaului...
Ayurveda si medicina ayurvedica
Istoria medicinii ayurvedice
Medicina ayurvedica pare a fi mai veche de 5 000 de ani si ar data din epoca constituirii Vedelor, textele fondatoare ale culturii indiene. Totusi, scrierile pe care se sprijina stiinta medicala ayurvedica ca atare sunt mai putin vechi: Charaka Samhita a fost redactata cu...
Meditatii asupra emotiilor
Desi „experimentarea” emotiilor noastre nu trebuie reprimata, ele trebuie totusi „examinate” si intelese, iar exprimarea lor trebuie sa se afle sub controlul nostru constient. Asa cum gandirea initiatului trebuie sa devina o unealta folositoare, la fel emotiile lui trebuie transformate din reactii...
Sufismul
Sufismul este o traditie spirituala in cadrul religiei islamice, o scoala initiatica a Islamului, bazata pe interpretarea esoterica a Coranului. Sufitii sunt adeptii unei realizari personale a prezentei divine, starea de extaz fiind obtinuta prin meditatie profunda si repetarea numelui lui Dumnezeu.
Cuvantul...
Conspiratia marijuanei
Utilizarile incredibile ale canepei
Stiati ca planta denumita canepa are peste 25.000 de utilizari? De la alimente, vopsele si combustibili, si pana la imbracaminte si materialele de constructii, canepa e folosita peste tot. Urme de canepa se gasesc chiar si in pliculetele de ceai Lipton. Si chiar si...